Design interior cu flori la ghiveci

Florile au reprezentat dintotdeauna unul dintre mijloacele cele mai eficiente prin care orice spatiu, interior sau exterior reuseste sa aratate mai estetic, sa prinda viata si culoare. Este cazul locuintelor personale, dar este si cazul birourilor sau spatiilor de business, care fie prin aranjamente florale speciale, prin pereti decorativi realizati din flori, fie prin flori la ghiveci reusesc sa arate mereu bine si sa capete un aer ceva mai personalizat si special. 

E drept ca pentru necunoscatori sau pentru cei care nu au o adevarata pasiune pentru flori, exersata in ani intregi, alegerea florilor potrivite din numarul urias de flori existente astazi pe aceasta nisa nu este deloc o treaba simpla, mai ales ca exista si cateva reguli de estetica ce trebuie respectate, dar si cateva conditii de viata pentru fiecare dintre plantele alese (mai ales cele legate de amplasarea lor in raport cu sursele de lumina din incapere si de cantitatea de soare si temperatura la care trebuie sa stea).

Cu sfaturi importante despre amenajarea spatiilor cu flori in ghivece, vin consultantii in peisagistica de la OfficeFlowers, care va ajuta sa alegeti florile potrivite pentru fiecare locuinta, dar si sa le amplasati cat mai corect si chiar sa alegeti ghivecele si jardinierele cele mai potrivite. In plus, la officeflowers.ro va asteapta o varietate de peste 200 de specii de flori in ghiveci, crescute de producatori romani sub licente internationale. Florile pot fi achizitionate in stadii diferite de crestere, astfel incat daca aveti in minte un concept anume pentru decorarea unui spatiu, iar acesta include plante de dimensiuni mari le puteti avea in forma dorita.

De asemenea, cu OfficeFlowers puteti avea florile dorite direct acasa, aduse cu mijloace de transport controlate termic, astfel incat ele sa nu sufere din pricina conditiilor meteorologice la care sunt expuse, in functie de anotimp.

Piovaccari va renunta la Steaua

Golgheterul Stelei in acest an, Piovaccari, va trebui sa se desparta de Steaua cu toate ca este indragit de fani si totodata de cei din conducerea clubului.
Atacantul stelist nu va ramane la Steaua decat pana la terminarea campionatului din motive financiare. Piovaccari, fiind imprumutat de la o echipa italiana pentru un singur sezon, va trebui sa se intoarca acasa.

Echipa italiana a platit pentru transferul atacantului o suma de patru milioane de euro, mult pentru ceea ce isi permite echipa din Romania. De altfel, si salariul atacantului este unul colosal. Golghetarul Stelei primeste 700.000 de euro pe an. Din acest salariu, stelistii nu platesc decat o mica parte de 200.000 de euro. Pentru Steaua este mult prea mult un salariu ca acesta, daca va trebui sa-l plateasca in intregime.

Piovaccari este fericit de experienta pe care a avut-o in Romania. Aici a putut sa-si implineasca un vis, acela de a juca in cea mai inalta competitie din lume; ceea ce a fost si mai uimitor este ca a reusit sa marcheze mai multe goluri la un asemenea nivel.

Intr-un interviu acordat de Piovaccari acesta a marturisit ca vrea sa joace in Seria A si s-ar bucura sa juace la echipa care l-a imprumutat la Steaua.
Sampdoria va decide daca atacantul se va intoarce in Italia sau daca va putea sa mai ramana inca la Steaua, prelungind astfel acordul prin care il imprumuta stelistilor.

Stabileste o armonie exterioara prin intermediul aparatului Torser

Lumea in care traim este plina de radiatii, de unde electromagnetice care ne ataca sanatatea si pe langa toate acestea exista si unele zone asa numite geopatologice ale Pamantului care sunt si mai poluate decat altele. Oamenii care traiesc in orase foarte mari cat si cei care lucreaza intr-un mediu poluat intens de electrice, deoarece aparatura electrica si electronica ne dauneaza foarte mult, au reale probleme de sanatate chiar daca nu le constientizeaza in momentul de fata. Acestea se numesc simplu: stari emotionale extreme.

V-ati intrebat vreodata de ce nu puteti sa va controlati mai ales atunci cand va dati seama ca nu aveti absolut niciun motiv sa va enervati, insa va iesiti din fire intr-un mod extraordinar de excentric? V-ati intrebat de ce simtiti senzatia de oboseala intens mai mult in unele orase fata de altele sau chiar la doua ore dupa ce ati inceput sa lucrati, de ce nu mai puteti sa va concentrati sau de ce nu aveti starea necesara sa purtati o conversatie amicala cu cineva? Raspunsul la toate acestea este unul singur si anume: corpul nostru trece prin foarte multe modificari atunci cand il expunem in fata radiatiilor, a undelor eletromagnetice si diverselor aparaturi, si chiar daca nu simtim in prezent, cu timpul cam cele de sus sunt urmarile. Cum putem insa sa ne protejam de aceste lucruri si de ce simtim nevoia sa facem ceva mai mult? Fiecare om vrea o viata linistita, iar Torser este un dispozitiv in stare sa o ofere, el alunga toate aceste stari negative fiind capabil sa inverseze campurile de energie, reusind in cele din urma sa stabileasca un echilibru natural, sa creeze o armonie intre exterior si interior.

Torser a aparut in cele din urma ca raspuns la nevoile oamenilor de a beneficia de protectie, pentru ca in fond daca esti in stare sa creezi ceva care sa faca rau atunci trebuie sa ii creezi si opusul care sa restabileasca ordinea.

Tove Lo - Stay High


Voi ce ascultati astazi?

De ce sa cumperi un utilaj agricol la mana a doua?

Pentru cei care lucreaza in agricultura, utilajele reprezinta cea mai importanta parte a muncii lor. Cand esti interesat de vanzare utilaje agricole second hand important este sa stii unde sa cauti, deoarece nu toata lumea iti poate oferi calitate garantata la preturi mici, iar un exemplu bun, de incredere si profesionalism poate sa fie chiar transporturi-utilaje.ro. Pentru cei care sunt interesati de utilaje agricole de vanzare, cel putin tractoare si combine agricole,  le pot achizitiona la preturi foarte bune, la mana a doua.

De ce sa cumperi un utilaj agricol la mana a doua si sa nu il iei de nou? este foarte simplu: un utilaj agricol la mana a doua este mult mai ieftin, poti sa il achizitionezi la un pret foarte bun, pentru simplul fapt ca a mai fost utilizat de o alta persoana. Un alt motiv pentru care poti sa iei utilaje acrigole la mana a doua este ca acestea oricum nu sunt menite sa te tina o vesnicie iar raportul pret - calitate este unul avantajos. Tractoarele cel putin sunt printre utilajele cele mai uzuale in domeniul agricol, cu ele puteti sa carati marfa, puteti sa arati, sa transportati si multe altele din domeniu. Tractoarele sunt de un real ajutor, in special pentru cei care lucreaza in domeniul agricol, tinand seama de faptul ca se pot face atat de multe cu ele. In plus, achizitionarea lor la mana prin intermediul unei firme de consiliere a doua va ofera avantajul de a face o achizitie buna si de durata.

Pe de alta parte avem si combinele agricole de diverse tipuri, acestea fiind oferite la mana a doua cu preturi extrem de bune. Iar daca sunteti interesat chiar si de accesorii pentru utilaje agricole second hand, puteti sa apelati cu incredere la transporturi-utilaje.ro unde veti primi cele mai bune oferte.

Ce sa nu-l obligi pe copilul tau

Marea parte a oamenilor isi doresc sa ajunga la varsta si la statutul financiar in care sa-si poata intemeia o familie, ca sa poata ei insisi sa devina parteneri de casnicie, iar mai apoi parinti si bunici. Atunci cand esti in pragul sa devii parinte iei decizii si trasezi directii in cresterea copilului tau. Incerci sa identifici cel mai bun mod de a-ti creste copilul, in asa fel incat sa devina un om de caracter, invatat si respectos. Toata lumea vrea un copil bine crescut pe care cei din jurul lui sa-l vorbeasca de bine si sa-l respecte datorita identitatii sale. In continuare vreau sa aruncam o privire asupra a trei lucruri pe care nu trebuie sa le impui in cresterea copilului tau.
1.      Nu-l pune sa minta
O greseala invatata mai mult din filme este aceea de a-ti invata copilul sa minta. Atunci cand nu ai chef de un lucru sa pui copilul sa spuna o minciunica in favoarea ta. Acest lucru este extrem de gresit, deoarece ii vei insusi copilului o arma care se va intoarce la un moment dat impotriva ta. Daca poate spune o minciuna, inseamna ca este destul de mare ca aceasta practica sa devina un obicei.
Avand in vedere acest prim principiu, daca esti cautat la telefon, nu spune copilului sa trabsmita interlocutorului ca tata nu este acasa; sau, daca ai intarziat la o intalnire, nu ruga copilul sa spuna ca ai avut pana la masina. De asemenea, nu folosi aceste trucuri atunci cand cel mic este de fata, pentru ca mintea lor inregistreaza fiecare vorba sau fapta.
2.      Nu incerca sa-i schimbi personalitatea
Fiecare om este unic. Din aceasta diversitate provine farmecul personalitatii. Fiecare copil va avea propiile trasaturi ale personalitatii. Intr-o familie un copil poate fi introvertit si timid, iar fratele sau extrovertit si sangvinic. Amandoi ai aceeasi parinti, dar personalitati diferite.
Daca ti se pare ca copilului ii sta mai bine cu o alta personalitate, nu-l obliga sa fie ceea ce nu este. Acest lucru il poate afecta pentru un timp indelungat. Daca se intampla ca copilul sa nu se ridice asteptarilor tale, incearca sa-I descoperi punctele forte ale personalitatii lui. Niciodata nu incerca sa-I schimbi personalitatea.
3.      Nu-l obliga sa manance daca nu ii este foame
Metabolismul omului difera de la persoana la persoana. Fiecare copil se hraneste cu un anumit numar de calorii in fiecare zi, acestea variind in functie de mai multe specificatii ale corpului sau. Din aceasta cauza nu este recomandat sa obligi un copil sa manance atunci cand nu ii este foame. Corpul uman este format in asa fel incat sa simta atunci cand are nevoie de hrana sau de lichide.
Excesul de mancare sau apa introduse in corpul copilului in mod repetat pot dauna grav metabolismului. Acest exces poate dauna grav sanatatii, astfel se poate ajunge la boli precum obezitatea, bulimia sau anorexia.

Un copil ar trebui sa fie o bucurie pentru un proaspat parinte, si aceasta bucurie sa ramana pana cand parintele va capata si statutul de bunic. De aceea este foarte importanta documentarea despre cresterea copilului in incercarea de a-l educa cat mai bine posibil.

Despre Noni Essential

Noni Essential este un produs natural care poate ajuta foarte mult la imbunatatirea sanatatii, la stabilirea unui echilibru natural al corpului cat si la intarirea imunitatii. In prezent corpul nostru este supus la foarte multe incercari din cauza mediului toxic si poluat in care traim, oamenii nu mai au timp sa se alimenteze asa cum trebuie, sa aiba trei mese pe zi si in nici un caz sa se hidrateze bine si sa se ingrijeasca de sanatate. Se pare ca tot ceea ce conteaza in prezent pentru cei mai multi dintre noi este sa faca bani si sa isi intretina familia, chiar daca nu multi ajung sa faca mari averi.

Noni Essential este un produs vital pentru organism asa cum sunt banii pentru multi, care intareste trupul si ne face sa fim mai puternici, oferindu-ne tot ceea ce este esential sanatatii noastre. Noni este o planta magica din cate spun cercetatorii hawaieni care nu numai ca ajuta oamenii sa isi mentina sanatatea, insa ea poate vindeca si foarte multe boli grave. Pentru cei care sunt interesati in prezent se poate face comanda pe internet de produsul Noni Essential si avand in vedere ca nu este atat de des intalnit, pretul sau este putin ridicat insa pentru mai multe produse comandate primiti si un bonus, la majoritatea distribuitorilor. Cum se obtine insa sucul de noni, se pare ca este un proces destul de complex, avand in vedere ca fructele de noni trebuiesc lasate la soare pentru a se usca timp de mai multe zile si chiar saptamani, asezate in rezervoare mari, unde acestea vor incepe sa fermenteze din cauza bacteriilor pe care le au deja in coaja.

Procesul de obtinere a sucului de noni este unul anevoios, insa  merita deoarece beneficiile pe care acesta le aduce asupra organismului sunt destul de mari.

50 de lucruri de care trebuie sa tii cont ca sa ai o viata fericita

Am citit de curand un articol si mi s-a parut foarte interesant. Vorbeste despre lucrurile mici care te pot ajuta sa ai o viata implinita si fericita, vorbeste despre micile detalii pe care noi le ignoram zilnic si apoi ne miram ca suntem frustrati. Articolul este in limba engleza si voi incerca pe cat de bine sa redau ideile principale. In mare as zice ca e vorba de tumbler ca sa il cautati si poate de acolo intelegeti mai bine, insa in mic, (ca sa facem si opusul) vreau sa il prezint eu cu cuvintele mele, deci 50 de sfaturi sau ponturi pentru a avea o viata fericita si implinita:

1. incearca sa memorezi ceva in fiecare zi - atunci cand iti pui creierul sa depuna minim de efort, nu numai ca il ajuti sa se mentina intr-o buna functionare insa te ajuti si pe tine, vei sti mai multe pe zi ce trece si astfel vei avea subiecte de conversatie cu cei din jur
2. incearca mereu sa nu mai fii atasat de lucruri - cei care sunt atatsati de lucruri vor avea nu tot timpul dar poate in cea mai mare a vietii lor nevoia de a avea cat mai mult. Astfel ne limitam fericirea si libertatea din cauza dorintei de a avea
3. incearca sa iti faci o proprie curiozitate - nevoie de a cunoaste fara limite. Atunci cand explorezi mereu ceea ce te inconjoara si cunosti zilnic ceva diferit, viata ti se va parea mai palpitanta si desigur mult mai frumoasa
4. aminteste-ti numele persoanelor pe care le cunosti - pe langa faptul ca e de prost gust sa nu retii numele unei persoane cu care ai facut cunostinta, poti face pe cei carora poate le pasa de tine sa se simta prost. Atunci cand retii numele unei persoane, o faci sa se simta bine, ceea ce ti se va intoarce la fel de bine
5. mentine-te in forma in fiecare zi - atunci cand faci miscare cu siguranta te vei simti si mai bine fizic si psihic
6. invata sa te gandesti numai la prezent, nu la trecut, la ce a fost sau la viitor, la ce poate sa urmeze. traieste in prezent si iti va fi mai bine
7. traieste clipa sau Carpe Diem cum se zice in latineste, profita de orice moment
8. zambeste mereu sau cel putin mai des
9. bea multa apa - organismul tau are nevoie de hidratare ceea ce te poate sa functionezi mai bine, sa fii mai sanatos
10. nu lua viata in serios - life is just a joke, a big one, asa ca daca o iei ca atare iti va fi mai bine, iar supararile nu-si vor mai avea loc in viata ta
11. fii mereu pozitiv sau macar incearca sa te gandesti la lucruri frumoase
12. citeste carti multe - cititul reprezinte o hrana spirituala extrema
13. iesi la soare sau cel putin in aer liber
14. ajuta-i pe cei din jur si te vei ajuta singur
15.  dormi mai putin - vei reusi astfel sa it echilibrezi timpul si sa ai vreme pentru tot
16. fii mereu sincer cu cei din jur si cu tine
17. programeaza-ti grijile astfel incat ele sa nu iti invadeze intreaga viata
18. da-ti seama ce vrei sa faci cu viata ta si ce it doresti cu adevarat
19. da-ti seama care sunt adevaratele tale teluri in viata
20. incepe-ti ziua cu dreotul, ridica-te bucuros din pat
21. cand un gand rau iti vine in minte anuleza-l
22. calatoreste cat mai mult, peste tot
23. invata sa iti anulezi toate gandurile negative
24. nu pleca capul la cuvintele rele ale celor din jur
25. citeste cartea Zen si arta fericirii de Chris Prentiss
26. iarta-i pe cei care ti-au gresit si iarta-ti si tie faptele rele
27. invata sa visezi cu ochii deschisi
28. gandeste-te in fiecare dimineata ca vei reusi sa fac ceea ce iti doresti pentru acea zi
29. mediteaza zilnic macar 20 de minute
31. invata sa iti controlezi propria minte
32. invata sa iti controlezi emotiile si nu ele sa te controleze pe tine
33. fii relaxat tot timpul
34. incearca sa faci mereu impresii bune la prima intalnire
35. incearca sa citesti si mai mult
36. invata sa iti folosesti ochii la adevaratul lor potential - cand vorbesti cu cineva incearca sa il privesti chiar in ochi, cand conversezi fa gesturi cu ochii, incearca sa iti exprimi sentimentele prin intermediul lor
37. fii misterios tot timpul, incearca sa nu lasi la vedere totul
38. incearca sa ai un citat personal sau o “mantra” ceva de genul “carpe diem”
39. fii foarte bun la ceva anume
40. lucreza-ti corpul, daca te vei simti bine in pielea ta atunci vei avea si o lumina aparte
41. tine-ti mintea ascutita
42. citeste mereu ceva inspirational inainte sa te culci si dupa ce te trezesti
43. fa mereu ceea ce iti place
44. alege-ti prietenii cu prudenta
45. nu rupe orice legaturi cu cineva cu care te-ai certat sau mai bine zis ”nu rupe legaturile”
46. tine-ti un jurnal in care sa te confesezi tie
47. citeste cartea New Psicho Cybernetics
48. invata sa iti ascult intuitia sau sa ai incredere in subconstientul tau
49. dezvolta-ti o persoanlitate plina de farmec
50. nu uita sa iubesti, iubirea este tot ce ai bun in viata

Invata cum sa formulezi corect o invitatie nunta de succes

O invitatie nunta cardnovel natalie trebuie sa contina un text corect si clar pentru a fi luata in considerare si apreciata la adevarata sa valoare. Designul atractiv este doar o forma fara un text concis care sa stabileasca un fond, spunand clar ce se urmareste. In alte cuvinte, un text neclar poate distruge si cel mai atractiv/original design al unei invitatii nunta cardnovel natalie.

Iata cum trebuie formulata corecta o invitatie:

Gazdele, care sunt parintii mirilor, pot fi numiti Dl. Si Dna X sau pot fi numiti cu intregul nume. A doua varianta este de preferat si in cazul in care cei doi sunt divortati dar doamna a pastrat numele sotului. Daca parintii sunt divortati si recasatoriti se trece intotdeauna numele mamei, apoi al tatalui. Daca unul dintre parinti este decedat, poate fi trecut cu mentiunea in paranteza, fiind un semn de comemorare amintirea acestuia in invitatia la nunta.
Cererea propriu-zisa poate sa fie foarte formala sau mai relaxata, dupa stilul mirilor si al nuntii. O nunta de vara, intr-un decor campenesc nu se potriveste foarte bine cu un limbaj foarte elegant, in timp ce o nunta de gala nu trebuie sa aiba legatura cu un limbaj casual.

Un aspect important in ce priveste textul dintr-o invitatie nunta cardnovel natalie este numarul de persoane pe care le asteptati la eveniment. Atunci cand adresati o invitatie unei persoane necasatorite trebuie specificat faptul ca poate fi insotit/a. Multi miri ajung in situatii neplacute atunci cand prietenii vin la nunta cu un partener, iar meniul este destinat unui numar mai mic de persoane. Locurile la masa pot sa puna si ele probleme atunci cand numarul invitatiilor se dubleaza.
Copiii peste 16 ani pot primi invitatii nominale.
Numele complet al mirilor trebuie trecut pe o invitatie nunta cardnovel natalie in mod traditional, insa multi aleg sa nu completeze tot numele, fiindca au prenume ciudate ori care pot da nastere la mici glume, asadar, puteti sa va dezvaluiti intreaga identitate sau sa ramaneti semi-incognito, asa cum va stiu prietenii. Cu toate acestea, bunica si matusa vor stramba din nas vazand incalcarea traditiilor.

Data, ora si locatia trebuie sa fie mentionate clar si insotite de indrumari, daca este cazul. Data se scrie cu un font mai mare, pentru a iesi in evidenta. Atentie mare la greselile de tipar, fiindca o invitatie nunta cardnovel natalie cu o data din viitorul indepartat (ori din trecut) nu sunt ...apreciate.

In incheiere, puteti sa mentionati caracterul petrecerii de nunta (cocktail, gala etc) si codul vestimentar, in special daca ati ales o locatie extravaganta, precum plaja, unde pantofii cu toc trebuie inlocuiti cu slapi ori o simpla pedichiura frumoasa.
Un ultim sfat: verifica de trei ori textul inainte de a trimite comanda ferma si apoi roaga pe un prieten sa verifice textul pentru invitatia nunta cardnovel natalie, pentru a evita orice mica eroare de tipar ori de exprimare.

Colectia de primavara H & M


Tablouri canvas pentru toate gusturile

Fiecare om are in casa macar un tablou si daca nu, macar o poza inramata mai mare, pe un perete. Tablourile sunt elementele definitorii in estetica unui perete, si nu in ultimul rand a unei case sau cel putin in ansamblul ei. Atunci cand vorbim despre tablouri canvas ne referim la panze foarte rezistente si de durata, pe care se pot aplica culori de diverse tipuri.

Picturile din ziua de azi sunt moderne si ca atare necesita inovatii la randul lor, cel putin in ceea ce priveste modalitatea de a picta. Astfel ca tablourile canvas se realizeaza prin imprimarea cernelii, de regula ecologica, fara miros, care rezista foarte mult in timp, o cerneala ce reda cu acuratete fotografii digitale extrem de impresionante, care insa prin simplitatea lor creeaza un spatiu unic, din care nu iti mai vine sa pleci. Fie ca alegi un tablou imens cat un perete intreg, un puzzle, care se poate face din tablouri mai mici, pe care sa le asezi la o mica distanta unele de altele, fie ca doresti sa pui doar elemente mici, decorative, pe post de tablou, cert este ca la comanda poti sa faci tablouri canvas de absolut orice marime si orice tip. Portrele copiilor pentru camera parintilor, personaje din desene animate pentru camera copiilor, campuri intregi cu maci sau cu alte flori, peisaje de munte pentru living sau dormitor, peisaje de la mare pentru holuri lungi si orice va mai trece prin minte, toate pot fi facute la comanda de catre specialisti, pentru a va infrumuseta locuinta.

Pentru bucatarie, de exemplu, decat sa optati pentru un tapet sau sa accesorizati cu fructe si legume din plastic, mai frumos este sa optati pentru tablouri canvas cu fructe sau cu legume, pictate sau imprimate, ce sunt de mult mai bun gust, dand o atmosfera mai armonioasa.

Grajdurile lui Augias

Sub numele de curatarea grajdurilor lui Augias este cunoscuta cea de-a cincea "munca" a lui Heracles. Regele Augias, fiul lui Helios avea turme uriase de animale, care nu mai incapeau in grajduri, adaposturi infernale, necuratate de peste treizeci de ani.

Adeseori, fiindca sclavii nu puteau sa indeparteze gunoiul, erau pedepsiti cu moartea. Euristheu, basileu din Argos si stapanul lui Heracles, il trimite pe marele erou sa savarseasca si aceasta "munca". Acesta a facut doua sparturi in grajdurile lui Augias, una de intrare si alta de iesire, abatand prin mijlocul adaposturilor cursurile raurilor Alpheus si Peneus, ale caror ape au carat cumplita mizerie.

"Grajdurile lui Augias", ca formula, inseamna un loc definit drept un superlativ al murdariei si neoranduielii, dar si perspectiva unei munci supraomenesti de refacere a ordinii prin puterea mintii si prin cea fizica.  Destul de frecvent, transformarile petrecute in societatile din Estul Europei in anii '90 au fost asociate cu "munca" lui Heracles.