Urcusul

Locuiesc la etajul patru a unui bloc construit acum cincizeci de ani. In fiecare zi urc si cobor cite saptezecisidoua de trepte (o sutapatruzecisipatru pe zi!) fara niciun rost in afara de cel clasic: acela de a ajunge acasa si de a pune capul pe ceva. Cind m-am mutatat ( cu ani in urma!) m-am zgircit la cinci mii de dolari, cit ma costa o locuinta la parter. Tinar fiind nu m-am gindit mai departe, la viitor, nici la disconfortul creat apropiatilor, cunostintelor mele. La urma urmei, cum sa te gindesti la atitea lucruri si apoi de ce sa te tot gindesti de fiecare data cind faci ceva. N-am sa inteleg niciodata de ce viata este atit de complicata, de ce trebuie sa stai undeva ( si nu oriunde!), de ce trebuie sa te supui unor reguli stupide, de ce trebuie sa platesti mai mult ca sa te simti om si nu altceva, n-am sa inteleg. Sint, din pacate prea multe reguli in viata aceasta ( nu numai acestea!), prea multe ingradiri absurde, prea multe libertati ( superflue, ca, de pilda, libertatea de a decide!), cind nu poti, de fapt, decide nimic, esti prizonierul regulilor, mentalitatilor, prejudecatilor de tot felul. Asa-zisa libertate este un fis, nu esti niciodata cu adevarat liber, intodeauna esti conditionat de ceva. Chiar si dragostea (libertatea de a-ti place pe cineva!) depinde de anumite lucruri ( de conditia sociala, de aspect, de atractie!), nu-i deloc usor nici macar sa iubesti. Filozofii spun ca nu poti fi liber decit renuntind la o parte din libertati, altfel spus si ei recunosc ca si libertatea este conditionata. Intre libertatea mea de a dormi ( oriunde si oricind!) nu-i nici o opreliste… decit cele saptezecisidoua de trepte.