Atunci cand va ganditi la marturiile pentru nunta, o idee excelenta ar fi sa optati pentru ceva inedit si mai ales ceva care se poate dovedi util invitatilor. Stiu ca veti fi tentati, din comoditate, sa alegeti calea cea mai simpla si sa spuneti ca saculetii clasici cu bombonele sunt varianta ideala, insa... incercati sa va amintiti cate randuri de saculeti sau cutiute de bomboane odihnesc pe fundul vreunui sertar de acasa, ca simple amintiri... ? Daca nu vreti ca si atentiile voastre sa ajunga la cosul de gunoi sau ratacite pe undeva prin amintirile invitatilor, iata cateva variante de marturii nunta cu care sigur nu veti da gres.
Daca tot aveti o inclinatie catre bombonele, de ce nu ati alege cateva M&M’s ambalate intr-o cutiuta personalizata si poate chiar cu un mesaj pentru fiecare invitat in parte. Le veti arata astfel ca ati acordat un moment fiecaruia dintre ei.
Borcanele cu gem, dulceata sau miere – stiti sigur ca vor fi macar degustate. Cu atat mai mult daca este un produs eco. Incercati o eticheta personalizata, cu numele mirilor.
Lumanari – de dimensiune mica, in culori pe care le veti stabili fiecare, in acord cu culorile in care va fi decorata sala de nunta, astfel incat sa fie asortate. Sunt un „cadou” practic pentu invitati, care isi vor aminti astfel de nunta voastra la primul eveniment la care le vor aprinde.
Chibrituri cu cutiuta personalizata. La fel de utile, mai ales fumatorilor care nu isi gasesc niciodata bricheta si care va vor multumi cu siguranta cand vor gasi marturia in torpedoul masinii.
Suporturi pentru pahare – alegeti o culoare neutra, care sa se potriveasca unei game variate de decorurui si daca doriti sa le personalizati, alegeti o monograma mica.
Rame foto – puteti alege unele de mici dimensiuni sau medii, dupa buget. Materialul de asemenea, il veti stabili in functie de tematica nuntii. Le puteti personaliza cu initialele cuplului in colt, sau pe spate, eventual cu o dedicatie pentru invitati.
Mini-sticlutele cu alcool – s-ar putea dovedi utile chiar in seara nuntii, daca aveti parte de invitati cu chef de distractie si care nu tin neaparat sa aiba o amintire de la nunta, cat mai degraba voie buna la cote maxime.