Un mix de sentimente simţea pentru el. Ar fi fost în stare să sugrume
pământul până ce îi ieşea toată viaţa prin lavă dar la fel de bine ar
fi aprins stele pe un cer senin pentru a-şi aminti de nopţile în care
cei mai strălucitori erau ochii ei. Viitorul ei devenise prezent şi apoi
trecut, a trăit momente de glorie alături de el..dar la un moment dat
căzu, asemenea unui râu în cascadă..şi aripile şi le frânse …urlă de
durere dar parcă şi mai tare de ciudă. Pierduse completarea sufletului
ei, pierduse partea din ea, a cărei stăpâna nu a fost niciodată…..dar
care o făcea atât de fericită. Apelase la mii de persoane pentru a afla
calea ce ducea înapoi în templul lui…. dar uitase să apeleze la inima
ei… era atât de orbită..încât nu mai vedea …devenise nălucă. Şi clipe
se scurgeau şi ea agoniza..el o vedea prin vânt şi îi auzea plânsetul,
plânsetul acela adânc..al sufletului care o pierde pe ea….dar nu mai
putea face nimic.Când îi atinsese trupul pentru ultima oară simţise o
gaură neagră..care-i absorbea toată seva…dar nu oferă nimic în
schimb…aşa că ieşi brusc din viaţa ei, dorind să pară doar un vis. Dar
ea ştia, simţea că ce-a trăit a fost mai mult decât viaţa, moarte şi vis
…a fost ….
Se aruncă în cascada care le cântase dragostea în mii de nopţi,şi-a
aruncat inima incompletă crezând că nimeni nu va mai găsi echilibrul
acela divin..mai mult decât divin.
Mare greşeală… căci el venea cu paşi timizi, pentru a mai acorda o
şansă, nevrând să lase să sece râul iubirii lor. Ar fi vrut o ploaie!
dar va trebui să se mulţumească cu lacrimile .
